Pregătirea bazei pentru aplicarea plăcilor


Aplicarea suprafețelor ceramice și a ornamentelor este un proces scump și greu. Pregătirea corectă a bazei înainte de aplicarea plăcilor este un factor care determină consumul de material și durabilitatea finisajului. Aceasta este garanția că suprafața ceramică își va păstra frumusețea și își va îndeplini corect funcțiile în timp. Aici veți învăța ce trebuie să verificați înainte de aplicarea plăcilor și veți găsi informații despre diferitele metode, tehnologii corecte și produsele potrivite pentru pregătirea bazei în funcție de tipul său.

 

COMPACTAREA ȘI UMIDITATEA BAZEI

Aplicarea plăcilor trebuie să se facă întotdeauna pe baze bine uscate și compacte. În cazul clădirilor nou construite așteptați cel puțin 3 luni pentru a se finaliza procesele de compactare și uscare a bazei. Aceste procese determină deformări ale încăperilor și suprafețelor care ar putea deteriora suprafețele.

Este foarte important ca în momentul aplicării plăcilor baza să fie uscată pe deplin. Dacă baza este suficient de așezată dar este udă (ploaie, zăpadă, etc.) este necesar să se aștepte uscarea sa.

În funcție de materialul din care este realizată baza este necesar să se aștepte până la așezarea sa deplină și până la atingerea umidității necesare.

-   Baze din beton (timp de așteptare: 90 zile, umiditatea reziduală: 9%)

-   Tencuieli pe bază de ciment (timp de așteptare: 30 zile; umiditatea reziduală: 10%)

-   Tencuieli pe bază de ipsos (timp de așteptare: 15 zile; umiditatea reziduală: 0%)

-   Tencuieli pe bază de ciment cu priză rapidă (timp de așteptare: 5 zile; umiditatea reziduală: 10%)

 

CURĂȚAREA BAZEI

La aplicarea plăcilor este deosebit de important ca baza să fie bine curățată și să fie îndepărtate toate resturile de praf, soluții de var, ipsos, urme de tencuială și altele. O bună curățare vă ajută să vedeți mai bine starea bazei și secțiunile instabile sau inegale. La aplicarea plăcilor pe podele de unde s-au îndepărtat suprafețe de linoleum, mochetă sau vinil, curățarea resturilor de adeziv se face mecanic.  

 

REZISTENȚA BAZEI

Rezistența bazei are o importanță deosebită pentru durabilitatea ulterioară a suprafeței placate. De aceea aceasta trebuie verificată și toate inegalitățile, secțiunile slabe sau friabile trebuie îndepărtate. Dacă doriți să aplicați pe plăci vechi de ceramică verificați starea bazei prin batere cu un ciocan. Îndepărtați orice placă care sună a gol. Dacă doriți să lipiți pe straturi vechi de vopsea verificați cu ajutorul unui instrument ascuțit. Aplicați 10 linii paralele orizontale și apoi intersectați-le cu același număr de linii paralele verticale. Distanța dintre linii trebuie să fie de aproximativ 2 mm. Vopseaua este bună pentru a se lipi plăci pe ea dacă cel puțin 80% din pătrate se lipesc bine de bază și nu se desprind. Dacă procentul este mai mare îndepărtați în totalitate vopseaua.

 

DURABILITATEA BAZEI

La aplicarea plăcilor pe baze instabile (podea din lemn, pereți separatori din lemn sau gipscarton) este foarte important ca baza să se consolideze ca să nu cedeze la presiuni. La astfel de suprafețe se produc vibrații care în final pot deteriora finisajul cu plăci ceramice. Dacă se aud scârțâituri ale scândurilor podelei fixați cu pene de lemn sau tampoane. Dacă scârțâiturile continuă înlocuiți elementul instabil.  

 

PLANEITATEA BAZEI

Dacă baza nu este bine nivelată aplicarea plăcilor se face mai încet și cu consum mai mare de adeziv. Este diferit și comportamentul diferitelor segmente la variații de temperatură.

La nivelarea bazei fiți atenți ca diferențele de nivel ale diferitelor sectoare în locul unde vor fi lipite plăcile să nu depășească 5 mm. Inegalitățile mai mari umpleți-le cu soluția pentru reparații în construcții TERAFLEX® ADEZIV PENTRU CONSTRUCȚII.

 

CAVITĂȚILE DE SUB PLĂCI

Suprafețele ceramice sunt fragile iar cavitățile de sub ele duc repede la deteriorarea lor în caz de încărcări punctuale sau scape obiecte grele. Este posibilă și pătrunderea și acumularea apei în cavități ceea ce duce la apariția mucegaiului și a mirosurilor urâte în încăpere. La exterior, înghețarea apei de sub plăci poate duce la distrugerea suprafeței placate. În acest scop, toate cavitățile și inegalitățile trebuie umplute cu soluție pentru reparații în construcții TERAFLEX® ADEZIV PENTRU CONSTRUCȚII.

Este foarte important ca stratul de adeziv de pe placă și bază să se aplice uniform. Acest lucru asigură o rezistență maximă lipiturii și rezistență la încărcările punctuale – pași, scăpare obiecte grele, lovituri sau găurire cu bormașina.

 

CUM SE FORMEAZĂ PANTĂ LA PODEA

- Montați întâi canalizarea de evacuare și sifoanele, dacă există la podea

- Cu ajutorul unei nivele trasați ”stâlpi” de grosime corespunzătoare (aproximativ 1% sau 1÷1,5 cm pe metru liniar), fiind atenți capetele unghiurilor să fie la același nivel (h) indiferent de lungimea fiecărui ”stâlp”

- Fixați sifoanele puțin peste înălțimea ”stâlpilor” lăsând o înălțime suficientă pentru plăci astfel încât acestea să fie la nivelul marginii sifonului. În caz contrar se formează o gaură mică în jurul sifonului care odată cu trecerea timpului se murdărește și se curăță greu

- Umpleți și nivelați secțiunile rămase până la nivelul ”stâlpilor”, după ce se usucă, cu șapă de nivelare CIMENTOL® ȘAPĂ

- Așteptați să se usuce șapa și amorsați podeaua cu amorsă de contact TERACONTACT® AMORSĂ DE CONTACT ȘI LEGĂTURĂ.

  

CUM SE AMORSEAZĂ BAZA

Amorsarea este o etapă obligatorie din procesul de lipire al plăcilor. Diferitele tipuri de amorse au o destinație unică – să întărească baza și să prevină eventualele deteriorări ale acesteia. Acest efect se obține datorită calităților de aderență și consolidare pe care le are amorsa. O altă funcție importantă pe care o are amorsa este de a micșora absorbția următorului material de către bază, indiferent dacă este șapă, tencuială sau adeziv. În afara faptului că micșorează absorbția, amorsa egalizează întreaga suprafață a bazei. Rezultatul final al aplicării unei amorse de calitate este obținerea unei baze solide cu capacitate redusă de absorbție și uniformitate, precum și asigurarea unor legături zdravene între aceasta și stratul următor.

Ce tip de amorsă utilizăm depinde de starea bazei. Pentru a verifica turnați 50 – 100 ml apă pe bază.

- bazele puternic poroase, uscate și crăpate, care absorb relativ ușor (pentru aproximativ 1÷2 min.), cum ar fi BCA, cărămizi, mortar, etc., determină uscarea prematură a adezivului ceea ce duce la afectarea fermității lipiturii. În acest caz amorsați cu grund pentru baze poroase POROGRUND® AMORSĂ PENTRU BAZE POROASE – aceasta micșorează și uniformizează absorbția bazei și mărește aderența dintre aceasta și adeziv

- bazele care sunt lucioase și care absorb greu apa (în aproximativ 10÷15 min.), cum este mozaicul, plăcile ceramice vechi, etc., determină o uscare neunitară a adezivului, ceea ce afectează negativ aderența sa la bază. Aceste baze trebuie tratate cu amorsă de contact și legătură TERACONTACT® GRUND DE CONTACT ȘI DE LEGĂTURĂ – acesta crează o suprafață de contact care asigură o aderență mai bună și o lipire mai zdravănă la bază

- pentru etanșarea bazelor solide fin poroase – toate tipurile de tencuieli pe bază de var, ciment și nisip, placi din fibrobeton, plăgi din ipsos sau gipscarton, calcar, cărămidă, beton, BCA, și suprafețe ușor sărăturate și nisipoase folosiți NANOGRUND® AMORSĂ CU PENETRARE ADÂNCĂ CU NANOPARTICULE

- dacă baza este friabilă și instabilă și există pericolul dezlipirii stratului de adeziv folosiți grund cu penetrare adâncă pentru întărirea bazei TERAGRUND® GRUND UNIVERSAL DE ÎNTĂRIRE – acesta întărește baza de câteva ori și asigură o suprafață bună pentru următoarele operații.

 

Așteptați să se usuce grundul (2–4 ore) înainte de a continua următoarea etapă.

 

ALEGEREA GRUNDULUI

 

Subiecte afiliate

  • Metode de lipire a plăcilor

    Ce determină metoda prin care se lipesc plăcilor ceramice, unde și cum sa aplicam adevizul și modul se a alege instrumentul potrivit pentru această activitate?
    mai mult...

  • Aranjarea corectă și rostuirea plăcilor

    La acoperiri ceramice sunt considerate punctual de vedere estetic se condidera necesar. În cele mai multe cazuri, camerele au unghiuri șo dimensiunile lor niciodata nu se multipli de dimensiunea placilor
    mai mult...

  • Cum să alegem și aplicăm corect adezivul pentru plăci

    Ce probleme pot apărea din cauza pregătirii necorespunzătoare a adevizului și aplicarea acestului?
    mai mult...

 

Niciun comentariu

Lasă un comentariu

">